Un schimb de focuri între atacatori și forțele de ordine a urmat după asalt.
La capătul unei operațiuni de mai multe ore, cei trei atacatori au fost uciși, anunțase mai devreme un purtător de cuvânt al poliției afgane.
În total, cinci persoane au fost ucise, între care un cetățean american, iar alte cinci rănite, potrivit lui Abdul Rahman Rahimi.
Un oficial din cadrul Departamentului de Stat a confirmat moartea unui cetățean american în urma unui atac la hotelul Park Palace din Kabul, dar nu a oferit detalii despre identitatea victimei.
„Gândurile noastre se îndreaptă în acest moment către familiile victimelor”, a spus el.
Atacul nu a fost revendicat până acum, însă talibani au comis anterior astfel de atacuri la Kabul.